Centenarul urii
2018-09-18
13
În anul Centenarului Unirii, românii se pregătesc să se înfrunte unii cu alții într-o bătălie apărută din neant, care nu are niciun sens și care nu va avea niciun învingător, ci doar învinşi.

 

Trăim într-o umbră a țării care acum o sută de ani își asuma curajos riscuri uriaşe pentru aducerea în interiorul granițelor naționale a tuturor românilor. Nu a mai rămas nimic din această realizare istorică. Am pierdut constant totul: teritorii, populație, inteligență și identitate. Probabil singurul lucru care merită sărbătorit este faptul că, de bine, de rău, avem încă o țară unde să ne amintim gloria de odinioară. Se putea infinit mai rău. Dar se putea și infinit mai bine. În lipsa ideilor şi a unor realizări concrete, festivismul debusolat al aniversării pune mare accent pe ideea abstractă de unitate. Suntem împreună, se spune. Uniți. Oare?

 

Realitatea arată radical altceva. Societatea românească, oricum tradițional scindată între o minoritate reformistă și prooccidentală și o majoritate conservatoare și nostalgică a autoritarismului, este astăzi mai divizată decât oricând. Un război zilnic al tuturor împotriva tuturor, dus în condiții de maximă înverșunare și cu o dorință nebună de a-l desființa până la aneantizare pe „dușman“. Căci „dușmanul“, ni se spune, este pretutindeni, dar mai ales este „înăuntru“. O cetate asediată. Paranoia, fricile, conspiraționismul și ura bântuie libere la ore de maximă audienţă. Dar este această situație rezultatul nerezolvării în timp a diferențelor culturale, sociale, economice și identitare sau poate fi vorba despre o divizare indusă de factori externi? Mai simplu. Nu ne suportăm pentru că suntem incapabili să o facem sau pentru că cineva ne aruncă în mod intenționat pe unii împotriva altora? Pentru că există şi această a doua variantă. Instrumentalizarea fricii și a urii, transformarea lor în program politic și divizarea societăţii ca mijloc de obținere și păstrare a puterii.

 

Începutul aparține fără îndoială instalării comunismului, dar rezultatul nu este exclusiv datorat lui. Mult mai sigur, ceea ce trăim astăzi a început de la „păcatul originar“, de la modul în care a fost așezată societatea românească la căderea regimului Ceaușescu.

 

Ieșiți buimăciți din comunism, cu frustrări și frici dobândite în 50 de ani de experiment social, românii au fost ușor de manipulat. Asemeni unor copii pe care îi sperii constant cu acelaşi monstru căruia îi schimbi doar înfăţişarea. Noua putere a mers la sigur și a mizat, pentru a obţine şi apoi pentru a păstra puterea, pe ură. A apăsat butoanele corecte şi a obținut răspunsul instant. Pavlovian. A urmat, logic, calea bătătorită: asmuțirea conflictelor etnice și mineriadele. Descătușarea și dirijarea urii provenite din frică. A mers ceas.

 

Născut din scenariul FSN-ist și principal moștenitor al acestui mod de a face politică, PSD-ul lui Liviu Dragnea a dus tradiția mai departe, cu rafinamentele și îmbunătățirile timpurilor noastre. De la câștigarea alegerilor, partidul de la putere nu a făcut nimic altceva decât să construiască sistematic conspirații, să alimenteze fricile populației și să inducă noi şi noi motive de ură reciprocă. Un adevărat Partid Socialist al Dezbinării. Scopul? Păstrarea puterii și salvarea grupului mafiot al lui Liviu Dragnea de la răspunderea penală.

 

Sfătuit de abilii săi consilieri israelieni, care au o lungă experiență internațională în campanii cu accent pe specularea emoțională a sentimentelor negative ale electoratului, PSD a jucat de la bun început cartea învrăjbirii. Îmbrăcați în costume populare și zâmbind din afișe cu motive naționale, liderii partidului ne-au asigurat de la bun început că ei sunt „mândri că sunt români“. Și dacă ei sunt românii „cei mândri“, cum sunt ceilalți, care li se opun? Cei care nu sunt mândri, evident. Și neromâni, din moment ce nu sunt mândri de apartenența lor. Puțin naţionalism, puțin antieuropenism și multă construcție pe resentimente, frici şi frustrare. Rezultatul? Victorie în alegeri.

 

Dar nu se puteau opri aici. A urmat, așa cum stă bine unei politici a urii, victimizarea și apoi producerea „dușmanului“. La nici câteva săptămâni după câștigarea alegerilor, Liviu Dragnea era deja o victimă a „statului paralel“, a justiției, a lui Soros, a multinaționalelor și în general „a străinilor care nu vor să ne fie bine“. Liderul PSD perora cu fiecare ocazie despre un dușman invizibil. „Nu ne lasă să aducem românilor bunăstare.“ Cine, de ce, cum? Nu a contat. Singurul lucru care a contat a fost repetarea obsesivă a ideii că există o mare conspirație care ne vrea răul. Nu lui Liviu Dragnea. Nouă tuturor. Odată stabilită tema, ni s-au furnizat şi numele „dușmanilor“.

 

Evoluția a fost ascendentă și impulsionată de creşterea disperării lui Liviu Dragnea. Au apărut „asasinii plătiți“, „loviturile de stat“, „manifestanții drogați“, totul într-o spirală paranoidă, care a antrenat partidul, instituţiile statului şi în final întreaga ţară. Fără nicio limită. Astăzi, încolțit din toate părțile, Liviu Dragnea a aruncat în luptă ultima carte a urii, ultimul as pe care îl ținea în mânecă: așa-zisul referendum privind definirea familiei. De fapt, pretextul perfect pentru aprinderea unor frici iraţionale, care privesc esenţa resentimentelor și fobiilor românilor. Reacţia a fost cea scontată. Ura a ţâşnit din toate părţile, ca dintr-o oală sub presiune.

 

Astfel, în anul Centenarului Unirii, românii se pregătesc să se înfrunte unii cu alții într-o bătălie apărută din neant, care nu are niciun sens și care nu va avea niciun învingător, ci doar învinşi. Singurul profitor real este Liviu Dragnea, care mai câștigă puţin timp. Timp de care are nevoie pentru o ultimă strategie salvatoare.

 

Pentru asta el este dispus să ne împingă să ne urâm între noi mulți ani de acum încolo. Problema este că noi părem incapabili să nu o facem.

TAGS : centenar ura unire romani razboi dragnea dusman comunism dezbinare referendum alegeri
Mai multe din General





Ultimile Opinii





Analiza 22





Comentarii
cititor 2018-09-20
Ura a fost folosita dintotdeauna in campaniile electorale. Este motorul principal al democratiei. Daca ii votati pe ceilalti, vine potopul!

Toti candidatii ce adopta initial un mesaj pozitiv, ajung mai devreme sau ma tarziu la concluzia ca fara ura, fara improscarea cu noroi a adversarului politic, nu pot castiga alegerile.

Dar oamenii isi dau seama ca totul este o manipulare politica si oricat noroi este pe fata candidatului favorit, nu sunt convinsi de realitatea lui. Doar de realitatea noroiului de pe fata adversarului. La fel ca intr-un joc de lupte in noroi.

Altfel spus, ura nu este o caracteristica speciala a politicii romanesti post-Ceausiste, ci a naturii umane. De aceea consilierii israelieni au succes oriunde se duc.
lucid 2018-09-20
Madalin Hodor: tot sapi sa gasesti dovada ca doamna Lucia Hossu-Longin a lucrat pentru securitate? Tot sapi?
Andreea Pora 2018-09-20
Domnule, te-ai obosit macar sa citesti articolul respectiv? Probabil ca nu, postezi la comanda. Altfel ai fi constatat ca articolul incepe exact cu afirmatia ca nu sustine ca Lucia Hossu Longin a colaborat cu Securitatea,, ca apare pe acea lista - in care Securitatea ii numea colaboratori, nu Hodor. Plus ca nu e treaba lui sa sape, ci a colegiului CNSAS. Acesta trebuie sa scoata adevarul la lumina, ca au trecut 30 de ani. Sa sape dupa toti nu doar dupa unii.
emil 2018-09-20
Hai sa dam mana cu mana pentru a talhari nația romana !
Nicolescu Marius 2018-09-19
De acord, domnule Hodor, cu ideile articolului dumneavoastră. Îmi îngădui să adaug, dacă-mi permiteți, câteva pete de culoare. Sunt cu totul de acord că ura și frica a fost indusă acestui slab popor de tartorii ideologi comuniști Iliescu, Brucan, Bârlădeanu, Măgureanu și echipele lor de milițieni și securiști notorii ce au frânt oase și cutii craniene în Piața Universității in 1990. Urmașii lor au executat același scenariu macabru în 10 august 2018. Dar... Există din nefericire un mare semn de întrebare. Din 28 de ani scurși din decembrie 1989, 10 ani l-am avut la putere pe Băsescu. De unde veneau Băsescu și echipa? Nu, nu veneau din FSN. Veneau și ei, ca și Iliescu & Co, din structurile PCR si ale Securității Statului. A făcut ceva Băsescu & Co pentru alungarea urii și a fricii? Nu. A făcut ceva pentru urnirea Justiției? Nu. Cum să nu urăști "oameni mândri că sunt români". Oameni-neoameni au fost: Năstase miliardarul, Dragnea multimiliardarul... Dar Patriciu, Voiculescu, Bogdan Olteanu, Vlădescu, Videanu, Blaga, SOV, Udrea, Bica și câți și mai câți....oameni cistiți, n'așa? Dumneavoastră vorbiți despre o ura plecată de la PSDragnea către Societatea Civilă #Rezist. Dar despre ura plecată de la PDBăsescu către electoratul PSD trecem chiar așa ușor? Căci Justiția sub Băsescu a mimat instaurarea Dreptății. Doar atât. Prea puțin. Toți oamenii de afaceri de unde au acumulat acele averi incomensurabile? Din muncă cinstită? Mă îndoiesc. Așa cum mă îndoiesc că vom putea îndepărta ura dintre noi atât timp cât există o prăpastie uriașă între bogați și umiliți. Cu cele mai respectoase gânduri, M. Nicolescu
Lucid 2018-09-25
Da, un comentariu absolut necesar, ma mir ca nu a fost cenzurat, intr-adevar tov. Basescu si umila-i sluga e.b. nu erau altceva decat cadre pcr & secu' de rangul 2, cu o performanta intelectuala si morala indoielnica, care au fortat o reforma falsa a sistemului, restaurand de fapt dominatia pcr in acord cu manualele nk-vd &gr-u, aducandu-ne in situatia penibila de astazi, cand pnl-ul, eu unul nu am nici o asteptare de la psd - sau cum isi va mai zice main - stream-ul pcr in viitor - ne propune doua fosile re-incalzite, absolut penibilii Antonescu und Blaga, cel de-al doilea avand serioase probleme de elocventa chiar si in limba materna, deci parlamentari europeni care nu sunt in stare sa se exprime macar decent intr-o limba de circulatie ?
Buba !
Young-and-Happy 2018-09-21
Idioate comentarii
Pe la Forumuri s-aduna,
Au iesit din noaptea mintii,
Noapte buna.
BASCA 2018-09-19
Madagascar,ochii plansi ai lui Liviu cer sa te vada.Asa e,ne-a prins suta cu toape si fanfaroni in varful tarii.Poate la aniversarea de 105 o fi mai bine.
emil 2018-09-18
Centenarul mafiei si coruptiei este altceva decat centenarul urii.
mike 2018-09-18
Gand la gand cu bucurie. Chiar ma gandeam cand veti mai scrie un articol. Multumim!
Cine a dorit sa ne invrajbeasca si sa ne faca sa ne uram intre noi, a reusit. A reusit pentru ca, din pacate, exista numerosi romani care nu au iesit inca din era gri a anilor '90 si care nu au fost pregatiti pentru integrarea reala in Occident. De aceea s-au creat doua Romanii, pentru ca cei care au iesit in strada in 2017 si 2018 si care doresc normalitate au crezut ca si ceilalti doresc la fel. Insa lucrurile nu stau chiar asa. Si atunci, daca nu ne dorim toti acelasi lucru, se creeaza doua societati, doua Romanii, una reformistă și prooccidentală , iar alta conservatoare și nostalgică a autoritarismului, dupa cum spuneti.
Din pacate asta este situatia, iar noi reformistii nu putem accepta mentalitatea celorlalti care se multumesc cu putin si care pot fi impresionati doar cu praf in ochi. Este logic si nu cred ca exista vreo solutie pentru rezolvarea acestei mari probleme nationale. Fenomenul se poate observa si la scara Uniunii Europene, precum si in alte societati care si-au ales prost liderii. Europa sta pe un butoi cu pulbere datorita celor care prefera autoritarismul sub diferite forme, insa.
Preferintele autoritaristilor din Franta nu sunt aceleasi cu cele ale autoritaristilor din Romania. Fiecare lider ultranationalist speculeaza problemele in functie de tipul de societate si nevoile acesteia (migranti prea multi, job-uri, taxe platite catre UE, terorism, etc). In general justitia si statul de drept sunt distruse in Estul Europei, insa nu am vazut niciodata acest fenomen in vest.
Boule 2018-09-18
Nota 4. Stai jos.

O singura intrebare: articolul a fost gasit intr-o arhiva secreta a DSS sau l-ai scris singur? :))
crs 2018-09-19
Le Bou ?
Era sa nu-ti gasesc numele...
Madalin Hodor 2018-09-18
Multumesc pentru confirmarea ideilor din articol.
Nu l-am gasit in arhiva secreta a DSS. L-am gasit pe prag.
Total 13 comments.