Hai-hui în România culturală. Turneul sudist: Socolari, Petrila, Târgu Jiu
2018-09-18 - Dan Perjovschi
Cultura
1
Petrila e Ion Barbu. Dacă oficialii nu sunt atenți, într-o dimineață se vor trezi cu tot orașul desenat de la borduri la antenele parabolice. Dar municipalitatea e atentă. Atentă să nu dea niciun ban.

 

Din Sibiu la Socolari (adică undeva pe lângă Oravița) se ajunge cu chiu, cu vai și dacă n-ai mașină nu ajungi deloc. Trenurile nu mai există pur și simplu și autobuzele pe care trebuie să le schimbi nu se pupă. Îți trebuie tot mai mult timp să ajungi dintr-un colț în altul al României. Suntem tot mai departe unii de alții.

 

Cu niște ani în urmă, grănicerii ne păzeau să nu ne târâm la sârbi. Ne prindeau, ne băteau, ne legau cu sârmă ghimpată și ne dădeau pachet Securității. Acum aceiași vajnici militari păzesc să nu se târască alții la noi. Băi, grănicerilor, uitați-vă în altă parte! Lasă-l să trecă pe refugiatul amărât al lumii să meargă în durerea lui, că la noi oricum nu vrea să stea.

 

Deci, țigările sunt mai ieftine la sârbi...

 

Arta în casă. Casa de la țară

 

Socolari e un sat în care artiștii din Timișoara și-au cumpărat case. Veniți în tabere de artă de vară, s-au îndrăgostit pe loc de loc și au continut să vină și după ce au terminat studiile. Și, după niște ani, și-au cumpărat case. Unu, doi, cinci... Pe urmă au apărut doctorii și regizorii de teatru. Unele case par oaze paradisiace cu podeț curbat peste râulețul care trece prin curte. Oamenii sunt artistic atenți la amănunte și au grijă de fiecare horn, canat de geam sau mâner de ușă.

 

Casele din Socolari sunt de piatră, au toate ceva unitar și, indiferent cum reconstruiești, nu ieși din stil. Geamurile mari de pictor puse în fosta șură, devenită acum expoziție permanentă, nu contrazic peisajul, ba din contra, îl lasă să intre înăuntru.

 

Cică sătenii s-au cărat pe la 1900 în America și s-au întors cu bani și meșteri pietrari italieni... aia a fost prima gentrificare. Artiștii de azi o provoacă pe a doua (sau a treia, dacă iei în calcul sătenii-americani repatriați după plecările din anii ’90). Cică una dintre case va deveni o pinacotecă... cu o expunere permanentă și cu loc pentru expoziții temporare. Și când te gândești că lumea se speria că bienala Art Encounters va gentrifica Timișoara...

 

Artă, cuib și miere

 

Tasi a fost primul care a cumpărat o casă, pe care-a dichisit-o ca-ntr-o poveste. Poate de aia lucrările din casa-expoziție mi se par cumva prea cizelate.

 

Acum artistul e îndrăgostit de miere și, vorba lui, vara-toamna nu mai are loc de altceva. Stupii sunt pictați în culori diferite, fiecare are un caiet unde artistul scrie un jurnal-roman pentru fiecare familie de albine. Culmea este că la noi biodiversitatea e uluitoare pentru că agricultura e la pământ. Zone întregi sunt abandonate sălbăticiei. Un paradis pentru albine.

 

„Nu te apropria prea tare, Dane, că se enervează la miros de transpirație. Hopa!“

 

https://revista22.ro/files/news/manset/default/foto-perjo-1-1478.jpg

Stupii colorați ai lui Tasi de la Socolari

 

Prima degustare de miere din viața mea. De tei, de nu știu ce chesie foarte rară, transparentă, zaharisită, mai multă, mai puțină. De anul asta, de anii trecuți. Mama mia!

 

Asta e arta lui Tasi. Stupii, aparatul de stors, borcanele cu miere, rafturile acoperite cu cerceafuri albe sunt adevăratele sculpturi...

 

Arta în casă a fost un workshop de-o săptămână organizat de asociația Contrasens cu vreo 20 de viitori manageri culturali de toate disciplinele și din toate zonele țării. Dimineața, ore și pregătire de specialitate cu experți din arte vizuale, branding, management și fundrising, și seara, evenimente culturale, teatru, film și artist talk. Toate, cu agendă socială și implicare civică. Carmen Lidia Vidu, Florin Iepan, teatrul Replika, Lia Perjovschi. Discuții, întrebări, viață. Foarte tare! De ce o pensiune din Socolari are o sală de spectacol e o întrebare pe care trebuie s-o puneți proprietarei, repatriată din Franța... cert este că a funcționat foarte bine. Când te uitai la curtea aia plină de tineri și de vedete culturale, îți mai venea inima la loc (după știrile proaste cotidiene).

 

Singurul lucru nasol era campionatul mondial de cafteală al câinilor liberi. În fiecare noapte. Cu ferocitate și decibeli. Când mă întorc la Sibiu o să le strig câinilor vecinilor mei: intelectualilor!

 

Acasă la Ion

 

Hațegul și toată zona e foarte mișto, dealuri, munți și drumul care șerpuiește până te bagă-n nostalgie, dar... Centre de informare turistică popularizate cu kilometri înainte de intrarea în comune? Ce-o fi așa de atractiv de necesită centre de informare pe bani europeni? Poate țeava aia de gaz galben care trece continuu sub streașina tuturor caselor sau se arcuiește peste porți să lase loc mașinii sau căruței...

 

În loc să vezi grozăvii și fum și gri, surpriză! Petrila e curată! Nu aleargă pungile pe stradă și nici peturile nu se îngrămădesc la colțuri... Cică cine-a fost să plece a plecat deja și pensiile sunt mari. Petrila e la intersecția câtorva rezervații naturale, plus Valea Jiului, care, în afară de propaganda Bumbești-Livezeni, e chiar foarte frumoasă.

 

La Casa Memorială Sârbu m-a prins Ion Barbu și mi-a băgat mâinile în ciment. Ei, nu el, ci două pitice râzând cu gura până la urechi care știau exact ce au de făcut: spălat cu săpun, afundat mâna și scos încet să rămâna urma imprimată. Am încasat și un certificat oficial și am primit și loc de veci pe verticală. În picioare ocupi mai puțin loc și Casa n-are-o grădină enormă. O veselie și-o emoție haioasă greu de pus în cuvinte.

 

https://revista22.ro/files/news/manset/default/foto-perjo-2-1478.jpg

Casa Memorială I.D. Sârbu de la Petrila

 

Casa Sârbu e ca mănăstirile din Nordul Moldovei, desenată toată de jur-împrejur cu vorbele scriitorului și grafica lui Ion Barbu.

 

Petrila e Ion Barbu. Dacă oficialii nu sunt atenți, într-o dimineață se vor trezi cu tot orașul desenat de la borduri la antenele parabolice. Dar municipalitatea e atentă. Atentă să nu dea niciun ban. Nici măcar pentru un salariu amărât de paznic-îngrijitor de muzeu. Nimic. Totul e bazat pe voluntariat, pe donațiile prietenilor și pe pensia lui Barbu, plus alea trei acțiuni câte-a primit când s-a privatizat Academia. Cațavencu.

 

Ion Barbu a deschis Muzeul Mamei și Muzeul Instalatorului și Centrul POMPAdou. „Instituții“ cap de pod care refuză să lase orașul să moară de plictiseală și buticărie.

 

Planeta Petrila

 

Mina e uluitoare. O vezi din drumul principal ca pe-o cetate. Treci un pod să ajungi la ea și corpurile de clădire enorme sunt practic o istorie a României. Din vremea lui Carol, de la comuniști etc. Toate poartă urmele timpului, mozaicuri, decorații înălțătoare, table cu protecția muncii și texte într-o amuzantă limbă de lemn înmugurit. Aveau forță comuniștii. E aur în mina asta, istorie, mentalități, comunitate, timp. Mina-școală replicată la suprafață l-ar îmbolnăvi de invidie pe Ilya Kabakov.

 

Trebuie mare grijă în a păstra nealterat sau a recontextualiza cultural sau critic fiecare „mesaj“ sau obiect din istoria de zeci de ani a minei...

 

https://revista22.ro/files/news/manset/default/foto-perjo-3-1478.jpg

Mozaic la Mina Petrila

 

Am fost cu ani de zile în urmă implicat într-un proiect critic și extrem de bine ancorat teoretic care se desfășura la Kokerei Zollverein, mina de cocs din Essen din Regiunea Ruhr, adica Valea Jiului din Germania. Primul an a fost dedicat temei Arbeit Essen Angst (Muncă, mâncare, frică) pentru că o mină nu e un loc de joacă și odiseea muncii și a drepturilor muncitorilor a săpat riduri și în ziduri, și în frunțile oamenilor. Lucrări noi, dar și răscolire de memorie, readere și publicații au readus în actualitate decade de polemici și conflicte generate de reconversia munca la mină-munca în cultură. La ei, reconversia s-a petrecut cu investiții federale enorme. La noi o face Ion Barbu.

 

Din păcate, proiectul critic din Essen a fost oprit după doi ani pentru că și în Vest primarii își doresc disneyland și fântâni muzicale colorate cu muzică. Uite că și la case mai mari întrebările serioase se bagă sub preș. E drept, un preș cu design modern.

 

Și când te gândești că samsarii noștri îl pândeau la colț să vândă Mina Petrila la fier vechi. Noroc cu Vlad Alexandrescu, care-a băgat în patrimoniu halele lui Carol și, gata, s-au lins pe bot devoratorii...

 

„Uite, ăsta-i biroul unde-am stat 15 ani“, zice Ion și își continuă ghidajul ocolind în penumbră apa infiltrată în subsol și eu mă simt ca-n Călăuza lui Tarkovski...

 

OZN-ul Brâncuși

 

Primul lucru care m-a izbit la Târgu Jiu era o giruetă care ieșea dintr-un colț al Porții Sărutului, cam cum zbura în vânt șuvița lui Băsescu. Specialiștii au amplasat direct pe monument un aparat de măsurat clima... Să cad pe spate, nu alta.

 

(Continuare în numerele viitoare.)

TAGS : dan perjovschi petrila ion barbu sibiu oravita socolari timisoara graniceri
Mai multe din General





Ultimile Opinii





Analiza 22





Comentarii
cornell 2018-09-26
Ca de obicei, domnul DAN, Kapitan de PlaY spune mai multe despre situatia actuala din Romania decat o mie de "analisti". La mai mare, pe cand un volum?
Total 1 comments.