„Unchiul Vanea“. Impresii din insula lui „Sisif fericit“
2018-07-17 - Andreea Nanu
Cultura
0
„Unchiul Vanea“ citit de Sânziana Stoican răspunde unei duble exigenţe. Pe de o parte, simţi că participi la un Cehov al zilelor noastre, descoperi o poveste spusă la şi pentru timpul prezent. Apoi, spectacolul are atmosferă şi autenticitate, neamputând cu nimic textul şi spiritul în care a fost scris.

 

De ce şi-a intitulat Cehov piesa Unchiul Vanea, mă întrebam urmărind spectacolul cu acelaşi nume semnat de regizoarea Sânziana Stoican, cu prilejul unei reprezentații susţinute de echipa Tea­trului „Toma Caragiu“ din Ploieşti pe scena Teatrului Odeon. Pe bună drep­tate, George Banu nota, în volumul Cehov, aproapele nostru, că la dramaturgul rus nu există personaje „principale“. Există însă o lege a atracţiei între personajele „secunde“ cehoviene care alcătuiesc laolaltă galaxii de sens, surprinse mereu într-o „insulă“ (înţeleasă ca spaţiu decupat din geografia „lumii“) sau într-un fragment de istorie (adeseori extrasă din cronologie, suspendată) convertită în parabolă. Aşadar, Vanea este numele dat unei lumi, o cuprinzătoare metaforă. Pentru mine, ca spectator, Unchiul Vanea citit de Sânziana Stoican răspunde unei duble exigenţe. Pe de o parte, simţi că participi la un Cehov al zilelor noastre, descoperi o poveste spusă la şi pentru timpul prezent. Condiţia actualităţii rămâne, cred, una esenţială. Apoi, spectacolul are atmosferă şi autenticitate, neamputând cu nimic textul şi spiritul în care a fost scris. Sânziana Stoican pune accentul pe situaţie, intuind cu fineţe şi profunzime situaţiile de viaţă construite de Cehov, proiectat într-o atemporalitate care, departe de a le face desuete, le conferă permanenţă, universalitate. Sentimentul Timpului cu graniţe fluide, trecerile subtile între lumea lui Cehov şi lumea noastră sunt susţinute de scenografia semnată de Valentin Vârlan. Panouri mobile de culori diferite, ca într-un discurs pictural abstract, sugerează expresiv interioarele şi peisajele, permiţând un ingenios joc al umbrelor care dau perspectivă şi acompaniază, ca tot atâtea voci secunde, dialogul personajelor, stările lor. Elementele „vieţii la ţară“ (balotul de paie, colivia) atârnă suspendate ca pentru a sugera că rolul lor nu este funcţional, ci simbolic, discrete completări vizuale ale metaforei textuale.

 

Vanea este un ins şi o idee, un „continent“ uman misterios (ca Africa!) şi care se cere explorat. Vanea e pecetea unui destin şi sămânţa unui caracter care-şi culege roadele amare, distruse de un climat (moral şi sufletesc) neprielnic. Unchiul Vanea este un univers entropic în care sunt antrenaţi protagonişti înrudiţi prin „ratare“, deziluzionaţi ai sorţii, plictisiţi şi înfrânţi de propria neputinţă, îmbătrâniţi înainte de vreme, secătuiţi de voinţa de a trăi. A fi sau a nu fi nu este pentru protagoniştii lui Cehov problema esenţială, ci, mai degrabă, aşa cum vor spune Nina din Pescăruşul şi Sonia, să înduri. Ioan Coman construieşte un Vanea care joacă şi el, până la ultima suflare, cartea anduranţei, a răbdării excedate, a luptei pe viaţă şi pe moarte cu deziluzia. Îl întâlnim într-un intermezzo de lene crasă, în contrast cu laboriosul care era mai înainte de venirea celor doi intruşi pe moşie: profesorul Serebreakov şi soţia lui, frumoasa Andreevna. Vanea e un idealist răscolit de o viziune: frumuseţea, tinereţea, iubirea, toate irosite într-o luptă cotidiană pentru supravieţuire, care pare să-şi fi pierdut rostul, busola. Toată viaţa, Vanea a supravieţuit fiindcă a crezut, în limitele sale existenţiale, într-un modus vivendi, într-o ordine a lucrurilor. A sacrificat totul pentru moşie şi pentru „semizeul“ profesor Serebreakov (Paul Chiribuţă) sub a cărui mască descoperă un individ egoist – care e gata să vândă moşia –, un orgolios, un invidios, un diletant care profită de admiraţia familiei. Mama (Oxana Moravec) îi agaţă portretul, venerându-l. Fascinaţie lipsită de substanţă. Vanea nu mai munceşte, nu mai înţelege rosturile traiului de până atunci, încearcă să o seducă fără succes pe Andreevna. Se avântă în căutarea timpului pierdut printr-o ultimă încercare disperată de a investi totul în prezent. Ca toate personajele lui Cehov, Vanea se consumă trăind în imaginaţie. Idealurile lui nu sunt instanţe mobilizatoare, ci capcane care-l fac să naufragieze în melancolie autodestructivă. Ioan Coman e foarte convingător în scena confruntării finale cu Serebreakov şi în scena despărţirii de Andreevna, culminând cu finalul în care se lasă „prohodit“ de Sonia, în anticamera unei morţi anunţate. Un comic subtil irigă, ca un izvor subteran, drama expusă la lumina „crudă“ a zilei.

 

Dacă dezamăgirea e răul care-i otrăveşte pe toţi şi pe toate - fiindcă nu numai protagoniştii, ci şi natura suferă, pradă unei splendide paragini şi delăsări – înseamnă că trebuie să existe o sursă a amăgirii: dragostea. Poate mai mult decât atât, o fascinaţie pe care ideea de dragoste o exercită asupra celor din jur, printr-o femeie. Andreevna îşi poate găsi lesne un corespondent în Arkadina din Pescăruşul sau Ranevskaia din Livada de vişini, cu deosebirea că Andreevna are atributele frumuseţii şi tinereţii. Bărbaţii din suita ei folosesc fiecare la un moment dat cuvântul „vrajă“. Fiecare încearcă să-i intre în graţii şi să o cucerească, însă, dincolo de dorinţa pentru femeia concretă, care nu le cedează niciunuia, ei aleargă după fantasma propriei neîmpliniri, trezită din amorţire de o prezenţă concretă, reală, de o tulburătoare frumuseţe.

 

https://revista22.ro/files/news/manset/default/foto-andreea-nanu-2-1474.jpg

Imagine din piesa „Unchiul Vanea “de la Teatrul „Toma Caragiu“ din Ploiești (Foto: Maria Ștefănescu)

 

Mădălina Anea corespunde acestui portret al Elenei Andreevna, prin joc şi prezenţă scenică, chiar dacă pe alocuri devine dominatoare, androgină, contrastând cu o anumită retractilitate şi discreţie feminină, prezente în textul lui Cehov. Ea apare mai mult ca o femeie puternică a zilelor noastre, iar discursul ei - despre intangibilitate, fidelitate, renunţare - nu lasă să i se citească la fel de limpede proapria dramă. Fiindcă şi ea încearcă să-şi spună povestea ratării, dar aceasta se sufocă sub imaginea de putere pe care o emană şi o afişează. Când rosteşte „m-am plictisit“ şi „nu mai vreau“, o face cu un preaplin de voinţă care o disociază de „plictisul cehovian“ al celorlalţi, sentiment atomizant şi nivelator. Andreevnei îi corespunde, prin construcţie şi apariţie scenică, doctorul Astrov. În blugi şi degajând un aer de tânăr răzvrătit, Cristian Popa mi s-a părul cel mai „detaşat“ de lumea Unchiului Vanea. La Cehov nu există individualităţi, ele devin „vizibile“ aproape paradoxal, în măsura în care se lasă înghiţite de atmosfera generală. Orice stridenţă, orice deviere de la ax, cum ar fi modernitatea uşor prea pronunţată a cuplului Andreevna-Astrov, le alterează veridicitatea.

 

Un cuplu extraordinar de coerent şi de fidel atmosferei cehoviene este cel al Unchiului Vanea şi nepoatei Sonia. Ana Creţu este o Sonia care emoţionează şi fascinează. Ea pare să aducă pe scenă, cu forţă şi inefabilă graţie, inocenţa fetei de la ţară care speră să trăiască, dacă nu o viaţă uşoară, cel puţin una îndestulată de consolările iubirii. Nutreşte o dragoste neîmpărtăşită pentru doctorul Astrov. Deşi perceput ca idealist şi generos, Astrov este un singuratic timorat care ascunde un orgolios. El e „romanticul“, dar nu ca potenţial erou capabil să dăruiască iubire şi să fie iubit, ci ca ideolog gata să sacrifice oamenii pe altarul ideilor. În harta pe care o desface ca pe un covor roşu la picioarele „zânei“ Andreevna, cele mai importante sunt pădurile şi animalele, oamenilor fiindu-le rezervat un procent infim.

 

Aşadar, din ceea ce ar fi putut să devină un triunghi amoros, Sonia-Astrov-Andreevna, Sonia se extrage graţie unui simţ al realităţii care o ajută să se ridice deasupra marasmului şi să supravieţuiască ritmului egal al zilelor (şi nopţilor) de la moşie. Are de partea ei caracterul - sinceritatea şi curajul - dar şi o luciditate impresionantă care contrastează cu vârsta şi cu experienţa ei de viaţă. Spre deosebire de ceilalţi, Sonia nu este o livrescă, nu se complace în fantasme. Reveriile ei amoroase au inocenţa unui cântec şoptit în asfinţit, când toate se topesc în liniştea nopţii, undeva la ţară. „Ne vom odihni“, spune ea la final; ne vom odihni de a fi şi de a iubi, de toate iluziile fără de care viaţa nu poate fi trăită. Teleghin este o ilustrare muzicală a tuturor iluziilor, Ion Radu Burlan interpretând muzica live şi asigurând astfel coloana sonoră a spectacolului, într-o atmosferă originală. Îl completează bătrâna doică Marina, interpretată de Lucia Ştefănescu Niculescu, care, de la scena de început, în care apare împletind un ciorap şi alintându-l pe Astrov, până la finalul în care se bucură de restaurarea vechilor rosturi pare să îngâne lumea lui Cehov într-un cântec de leagăn, o candidă berceuse rusească. „A fi sau a nu fi?“ Mai degrabă: „Cum să trăieşti?“ „Cum să supravieţuieşti?“ Acceptând. Sonia repune în mişcare mecanismul ruginit al existenţei de dinainte, cu ritmul, regulile şi ierarhiile ei. Tot ea este cea care proiectează, prin vocea dublată sugestiv, ca un interesant accent postmodern, de intervenţia sufleorului (Mădălina Cobzaru), viitorul într-un orizont de aşteptare consolator, fiindcă e transcendent: „(...) dincolo de mormânt, vom spune că am suferit, că am plâns, că am fost amărâţi, şi Dumnezeu o să se îndure de noi amândoi, şi noi, unchiule drag, vom vedea o viaţă luminoasă, frumoasă, minunată! Ne vom bucura şi vom privi nenorocirile noastre de-acum zâmbind cu înduioşare - şi o să ne odihnim“. Unchiul Vanea, în regia Sânzianei Stoican, ne dăruieşte o bună nelinişte, fiindcă Vanea al ei este un uriaş (prin actorul care-l interpretează şi ideea regizorală care-l conduce) care păşeşte amplu legând două lumi care au nevoie una de cealaltă: Cehov şi noi.

 

Notă:

Expresia din titlu aparţine lui George Banu, care-l numeşte pe (unchiul) Vanea un „Sisif fericit“ (în Cehov, aproapele nostru, Editura Nemira, 2017).

TAGS : unchiul vanea cehov teatrul odeon Sânziana Stoican
Mai multe din General





Ultimile Opinii





Analiza 22





Comentarii
Total 0 comments.