​Președintele CCR, Valer Dorneanu, s-a dus în Rusia, ignorând recomandarea MAE
2018-05-16 - Laurentiu Gheorghe
Actualitate Interna
1
Preşedintele Curţii Constituţionale a României, Valer Dorneanu, se află în Rusia, unde participă la Forumul Juridic Internaţional de la Sankt Peresburg, deși ministerul român al Afacerilor Externe i-a recomandat să nu efectueze această vizită.

 


Deplasarea nu figurează pe site-ul CCR, dar a fost confirmată chiar de şeful instituţiei, scrie Digi24.ro
 

"Vizita în Rusia are loc la invitația Curţii Constituţionale a Federaţiei Ruse cu prilejul aniversării a 25 de ani de la înființare și a Forumului Juridic Internațional de la Sankt Petersburg", a declarat Valer Dorneanu, citat pe site-ul televiziunii de știri, adăugând că omologul său "a participat anul trecut la aniversarea similară a CCR".
 

Surse citate de Digi24.ro declară că Ministerul Afacerilor Externe de la Bucureşti i-a recomandat şefului CCR să nu meargă în Rusia.
 

Ce explicații are Valer Dorneanu: "Când s-a primit recomandarea MAE vizita era deja perfectată și biletele de avion cumpărate (...) După primirea acestei recomandări m-am consultat cu MAE și problemele au fost lămurite". 
 

Sursele citate spun însă că "problema nu a fost lămurită" nici ulterior şi nu a existat un acord final care să contrazică recomandarea iniţială.
 

Forumul Juridic Internaţional, pentru care şeful CCR s-a deplasat la Sankt Petersburg, are loc anual, începând din 2011 şi, potrivit prezentării de pe site-ul dedicat, "este organizat cu sprijinul Ministerului Justiţiei din Federaţia Rusă şi a preşedintelui Federaţiei Ruse".

 

Contextul intern

Deplasarea lui Valer Dorneanu în Rusia are loc într-o perioadă de maximă sensibilitate pe plan intern, în condiţiile în care de deciziile pe care CCR este aşteptată să se pronunţe în perioada următoare depinde stabilitatea întregului sistem de justiţie, contextul fiind totodată marcat de puternice tensiuni pe scena politică.

 

Astfel, în 30 mai Curtea Constituţională reia discuţiile pe sesizarea în care preşedintele Klaus Iohannis a fost reclamat de Guvern pentru că nu a revocat-o pe şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, după ce o astfel de propunere fusese înaintată Cotroceniului de către ministrul Justiţiei, Tudorel Toader. 

 

Tot pe masa CCR ajung, din nou, cele trei legi ale justiţiei, la sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis, la fel şi legea referendumului sau legile de aprobare a Programului de susţinere a crescătorilor de porci, respectiv Programului de susţinere pentru activitatea de reproducţie, incubaţie şi de creştere în sectorul avicol.

 

De altfel, şeful statului a transmis la Curtea Constituţională nu mai puţin de 15 sesizări de la începutul anului şi până acum

TAGS : ccr valer dorneanu rusia mae
Mai multe din General





Ultimile Opinii





Analiza 22





Comentarii
Halaicu 2018-05-16
Revolutia Socualista din Decembrie 89 cu ajutor fratesc-tovarasesc are urmari !?
Total 1 comments.