Poloniei i se cere imperativ de către Franța și Germania să renunțe la ”reformele” Justiției
2018-05-14 - Laurentiu Gheorghe
International
0
Franța și Germania, cer împreună și imperativ Poloniei să își modifice rapid controversatele reforme ale sistemului de justiție, din cauza cărora Comisia Europeană a declanșat proceduri de a o pedepsi pentru devierile de la principiile statului de drept, scrie AFP.

 

 

 

"Așteptăm adoptarea rapidă de către Polonia a unor măsuri care să fie de natură să răspundă deplin preocupărilor exprimate de Comisie", a declarat, în numele celor două țări, ministrul francez însărcinat cu afacerile europene, Nathalie Loiseau, preluat de HotNews.ro

 

Aceasta s-a exprimat în cadrul unei reuniuni a celor 28 de miniștri la Bruxelles, consacrată mai multor teme de actualitate, printre care și conflictul dintre guvernul polonez și Comisia Europeană, declanșat acum peste doi ani.

 

Executivul european apreciază că independența justiției poloneze este afectată de o serie de reforme succesive ale guvernului condu de conservatorii naționaliști din partidul Drept și Justiție (PiS).

 

În fața inflexibilității Varșoviei, Comisia a sfârșit prin a declanșa la finele lui decembrie o procedură fără precedent, care poate ajunge teoretic până la privarea Poloniei de dreptul de vot în cadrul UE. Executivul european a lăsat însă o ultimă ușă deschisă dialogului, nelansând concret etapele instituționale ale acestei proceduri - Articolul 7 din Tratatul UE.

 

"Reafirmăm că acest dialog trebuie de acum să producă rezultate tangibile, în condițiile în care intervalul inițial lăsat Poloniei pentru a răspunde la recomandările Comisiei a fost depășit net", au insistat luni Loiseau și omologul său german Michael Roth, potrivit textului comun transmis presei.

 

"În aceste ultime săptămâni, am progresat dar nu suficient pentru a estima că riscurile sistemice nu mai există în Polonia", a declarat la rândul său vicepreședintele Comisiei, Frans Timmermans, care a participa la această reuniune a miniștrilor.

 

"Am informat miniștrii că acest dialog nu poate continua la infinit", a adăugat el, înainte de anunța că speră să fie în măsură să anunțe "vești bune" în cadrul următoarei reuniuni, în iunie.

 

Comisia Europeană a salutat în ultimele săptămâni faptul că Guevrnul polonez a reluat dialogul. Dar a criticat refuzul de a retrage dispozițiile contestate    .

"Toate soluțiile sunt posibile", a spus Timmermans, care nu a exclus ca executivul european să treacă la "etapa următoare" a procedurii articolului 7. Aceasta constă în a cere statelor membre un vot pentru a "constata existența unui risc clar de încălcare gravă" a statului de drept în Polonia.

TAGS : polonia germania franta comisia europeana statul de drept
Mai multe din General





Ultimile Opinii





Analiza 22





Comentarii
Total 0 comments.