Franța privește dincolo de Europa
2018-05-08
2
Macron poate fi obligat de context să favorizeze dimensiunea globală în detrimentul celei europene.

 

„Trebuie să redevenim o țară mândră“ care se debarasează de „spiritul defetist care ne încearcă prea mult în prezent“, căci destinul Franței este de a-și regăsi statutul de „mare putere“. „Scopul nu este de a se adapta mondializării, ci de a reuși, de a fi lideri“, spunea președintele Emmanuel Macron într-un interviu acordat în august 2017 săptămânalului Le Point. Ideile definesc politica externă a celui de-al VIII-lea președinte al celei de-a V-a Republici Franceze și scot în evidență în primul rând o politică externă ce are la bază principiul continuității cu punct de plecare de la De Gaulle. Dacă fiecare președinte al Franței s-a dorit continuatorul acestei tradiții, aidoma unui reflex dobândit produs de însăși statura Franței, la Macron este vorba de un reflex conștientizat. Acest lucru îl apropie de Giscard d’Estaing și de Mitterrand, doi președinți cultivați pentru care tradiția din care izvora statura diplomatică a Franței era importantă.

 

Coordonatele politicii franceze rămân aceleași: una europeană și alta globală, de unde și insistența menținerii suveranității statelor membre UE, solidaritatea și mecanismele de protecție comunitare fiind definite drept suveranitate complementară. Problema este menținerea echilibrului între cele două, iar aici Emmanuel Macron poate fi obligat de context să favorizeze coordonata globală în detrimentul celei europene. Situația fragilă a cancelarului Angela Merkel și reticența multor susținători ai acesteia față de ambițioasele proiecte de reformă a UE îl pot determina pe Macron să caute rezultate pe alte scene decât cea europeană. Metoda pragmatică a echilibrului puterilor poate deveni trăsătura politicii europene franceze, iar acest lucru ar însemna lăsarea pentru viitor a proiectului UE - actor global, acordurile bilaterale și alianțele între membri urmând a modela arhitectura comunitară. Una dintre consecințe ar fi o și mai mare fragmentare a Uniunii decât proiectul Europei cu două sau trei viteze instituționalizate. Ipoteza echilibrelor de putere în UE ar însemna și că ceea ce va conta va fi ponderea fiecărei țări și capacitatea de negociere, o arhitectură europeană a geometriilor variabile și intrarea într-o perioadă de solidaritate limitată.

 

Contextul european are însă și o parte pozitivă pentru dimensiunea globală a politicii externe încarnată de Emmanuel Macron. Cu un guvern la Berlin fragilizat din punct de vedere politic, cu o Londră ocupată de ieșirea dificilă din comunitatea europeană, Franța devine interlocutorul privilegiat al marilor actori ai sistemului – SUA, China, Rusia, dar și India. Acest lucru este susținut și de sănătatea economică recăpătată, reducerea deficitului bugetar, deși deficitul comercial rămâne încă mare. Este motivul pentru care diplomația economică reprezintă o componentă importantă. Dar și aici inovează față de predecesorii săi, deoarece Macron are cunoștințe pe care ultimii președinți francezi nu le aveau și este mai puțin prizonierul viziunii dictate exclusiv de birocrația serviciilor de expansiune economică. Întâlnirea cu reprezentanții celor mai mari companii din lume de la Versailles, în marja Forumului de la Davos, angajamentul pentru dezvoltarea domeniilor implicate în inteligența artificială, politica în favoarea tranziției energetice (în parteneriat cu India) sunt dovezi ale suflului nou adus de personajul care acum un an s-a instalat la Elysée.

 

Totodată, Emmanuel Macron caută să securizeze domeniile tradiționale ale influenței franceze – Francofonia, spațiul postimperial din Africa, Liban –, dar nu în maniera defensivă a predecesorilor săi, ci căutând să adapteze demersul Franței pe modelul expansiunii economice, conștientă de ponderea memoriei nu întotdeauna pozitivă, dar privind spre viitor într-o manieră decomplexată. Emmanuel Macron continuă angajamentul predecesorului său, Nicolas Sarkozy, care a deschis Franței două țări care ieșeau din sfera tradițională de influență – Emiratele Arabe Unite și Qatarul. În prima, Sarkozy inaugurase o bază aeronavală la Abu Dhabi, iar cu Qatar a pus bazele unui parteneriat atât în Francofonie, cât și în domeniul politic și militar. Macron adaugă acestora parteneriatul cu Arabia Saudită.

 

În sfârșit, Brexit-ul și mai ales redimensionarea politicii externe americane îi oferă locatarului de la Elysée ocazia de a deveni primul secund în tabăra occidentală al hiperputerii de peste Ocean. Acest lucru este bine înțeles de Macron, care a făcut o prioritate din modernizarea capacității militare expediționare franceze. De asemenea, parteneriatele cu Asia, Vietnam, Malaesia, India, Australia și Indonezia se înscriu în aceeași linie, de contrapondere, alături de SUA, a influenței Chinei în regiunea Asia-Pacific. //

TAGS : franta macron europa de gaulle UE rusia merkel politica externa
Mai multe din General





Ultimile Opinii





Analiza 22





Comentarii
lucid 2018-05-08
Nimic despre discursul in fatza conferintei episcopilor catolici francezi? Cam tarziu s-a trezit bilderberg-ul consort al maturei profesoare Brigitte.
mike 2018-05-08
Uniunea Europeana organizatie "desueta"? NATO la fel, organizatie desueta, conform spuselor lui Trump. Se contureaza ceva la orizont. Trump si Macron au aparent ceva in comun, si anume dorinta de a schimba radical lumea si de a-si pune pe primul loc tarile lor. Au in comun ambitia de a face din tarile lor doua mari puteri, precum au fost odata. Pentru acest lucru sunt dispusi sa renunte chiar la structura UE si politicile sale.
Asadar, eu zic sa tinem aproape de Franta.
Total 2 comments.