Imperiul Britanic sub lupa istoricului
2018-05-08 - Codrut Constantinescu
Cultura
0
Niall Ferguson nu se teme să prezinte atât aspectele negative, inerente unui imperiu, care mereu a fost constituit şi impus de un popor pentru a le domina pe altele, cât şi nenumăratele aspecte pozitive ale Imperiului Britanic.

 

Niall Ferguson este unul din cei mai cunoscuţi şi apreciaţi istorici britanici, autor al unor cărţi solide, dar şi realizator TV de seriale de popularizare a istoriei. Editura Polirom, care i-a publicat deja patru volume ce se axează mai degrabă asupra influenţei economiei asupra evoluţiei istoriei, continuă remarcabilul efort editorial cu o carte poate mai sensibilă şi susceptibilă de a stârni polemici, despre istoria Imperiului Britanic. Iar în aceste timpuri, în care şi istoria este atacată fie de corectitudinea politică, fie de ultranaţionalism, analiza evoluţiei Imperiului Britanic este cât se poate de curajoasă. Pentru că Ferguson nu se teme să prezinte atât aspectele negative, inerente unui imperiu, care mereu a fost constituit şi impus de un popor pentru a le domina pe altele, cât şi nenumăratele efecte şi aspecte pozitive pe care le-a produs Imperiul Britanic. În fond, cam toată lumea se înţelege (sau măcar încearcă) în limba engleză, în cam orice colţ de lume, şi nu în chineză sau rusă.

 

Istoricul britanic nu avea cum să eludeze spinoasa şi dureroasa problemă a sclaviei pe care Imperiul Britanic a practicat-o pe scară largă timp de două secole. Dacă sclavii africani nu au ajuns în coloniile nord-americane în număr prea mare, pentru că nici nu era nevoie de forţă de muncă, clima fiind favorabilă europenilor care s-au stabilit aici, în schimb erau vitali pentru dezvoltarea coloniilor tropicale care produceau trestia de zahăr. S-a ajuns ca elementul african să domine demografic aceste insule. În Jamaica, bărbaţii albi erau depăşiţi în proporţie de unu la zece de sclavi, iar în Guyana Britanică raportul era şi mai dezechilibrat, de un alb la douăzeci de africani. În această perioadă, situaţia nu avea nicio semnificaţie, căci coloniştii britanici nu visau că vor exista alegeri libere, în care fiecare om să aibă dreptul la vot. Conta cine deţinea puterea şi armele de foc. Însă nici africanii nu au rămas resemnaţi în postura de sclavi, căci până la abolirea sclaviei în Jamaica au avut loc 28 de rebeliuni. Unii dintre africani, probabil cei mai puternici, preferau să fugă în natură, unde britanicii cu greu îi puteau găsi. Uneori, aceşti sclavi care s-au eliberat au adoptat tacticile războiului de gherilă împotriva plantaţiilor care foloseau sclavi. Se cunosc condiţiile teribile în care erau transportaţi sclavii pe navele care practicau acest negoţ, unul din şapte scalvi murind, însă şi echipajele corăbiilor au suferit o mortalitate chiar mai mare (17%). O soartă la fel de tragică au cunoscut-o şi aborigenii din Australia, care, chiar dacă a plecat la drumul imperial drept o teribilă colonie penitenciară, comparată pe bună dreptate de Ferguson cu planeta Marte, a ajuns, la nici un secol distanţă, una dintre cele mai loiale Coroanei, suveranul britanic rămânând şeful de stat onorific. „Avem tendinţa să ne gândim la Imperiul Britanic ca la un fenomen al imigraţiei albe, dar între 1662 și 1807 aproape 3,5 milioane de africani au ajuns în Lumea Nouă ca sclavi aduşi pe corăbiile britanice. Asta înseamnă de trei ori mai mult decât emigranţii albi din aceeaşi perioadă“. Foarte importantă a fost abordarea britanicilor faţă de aspiraţiile de proprie administrare, pe care le-au formulat la jumătatea secolului al XIX-lea canadienii, formulă aplicată şi australienilor, neozeelandezilor şi sud-africanilor, prin care coloniilor albe li s-a acordat între 1848-’56 dreptul de a se autoguverna. De aceea, britanicii au reuşit să formeze state anglofone viabile, prospere şi care rămân integrate în circuitul cultural şi chiar economic britanic şi acum.

carte-codrut-1467.jpg (681×1000)

NIALL FERGUSON -  Imperiul. Cum a creat Marea Britanie lumea modernă

(Editura Polirom, 2018, 376 pp.)

Locul central în naraţiune îl joacă India, care era perla Coroanei şi, parțial, imperiul s-a şi construit în jurul ei, pentru a o proteja (mai puţin primele colonii din Indiile de Vest). Răscoala şipailor din 1857 a schimbat coordonatele dominaţiei britanice din India, căci, pentru a o înăbuşi, Londra a fost nevoită să trimită trupe adevărate şi să preia administrarea subcontinentului indian de la Compania Indiilor de Est. Răscoala a fost de fapt un război în toată regula (şipaii erau militarii de origine indiană din cadrul Armatei Indiei care proveneau din cadrul castelor războinice din complicatul sistem indian) şi a avut motivaţii religioase - amestecul unor misionari protestanţi radicali, care au crezut că îi pot creştina pe indieni. „Piatra de temelie a dominaţiei britanice a fost Armata Indiei.“ Ciudat este faptul că această armată era formată majoritar din indieni (de diverse confesiuni), iar opt din zece militari care au servit în această armată erau chiar şipaii răsculaţi, care au comis crime abominabile împotriva populației civile britanice, justificând o drastică răzbunare a englezilor. Trecerea unui regiment britanic putea fi observată prin numărul mare de indieni spânzuraţi de-a lungul drumului. Britanicii au învăţat din această experienţă tragică şi acesta este unul dintre aspectele care au dominat imperiul. S-a încetat prozelitismul religios şi au fost oferite mai multe şanse de avansare militarilor indieni, fără de care dominaţia britanică asupra imensului subcontinent nu era posibilă din punct de vedere militar. Britanicii, orice s-ar spune, au fost maeştri ai principiului roman „divide et impera“. În plus, Serviciul Civil din India, după revoltă, avea să fie format dintr-o elită restrânsă de britanici (doar 1.000 la câteva sute de milioane de indieni, în 1939 fiind doar 1.384) aleşi după susţinerea unor probe foarte grele. „Victorienii voiau ca India să fie condusă de elita elitelor academice: imparţială, incoruptibilă, omniscientă.“ Însă aceştia erau doar vârful icebergului administraţiei din India britanică, pentru ei lucrând mii de funcţionari indieni.

 

Dominaţia britanică asupra subcontinentului indian a adus şi beneficii greu de contestat chiar de răuvoitorii naţionalişti indieni, care se plângeau de scurgerea bogăţiilor Indiei spre Marea Britanie. Datoria colonială calculată în funcţie de excedentul comerical al coloniei nu a depăşit 1% din produsul intern anual net al Indiei între 1868 şi 1930 (spre deosebire de cazul Indiilor Olandeze, actuala Indonezie, unde ar fi vorba de 7-10%). Administraţia britanică a extins sistemele de irigaţii, mărind de opt ori suprafaţa terenurilor irigate. A fost construită o reţea de cale ferată şi s-a înfiinţat de la zero o industrie extractivă de cărbune care producea, în 1914, 16 milioane de tone anual. Chiar şi speranţa de viaţă a crescut, e drept, mai modest faţă de cea din Marea Britanie, de la 21 de ani la 32. Britanicii au investit în India până în 1914 suma de 400 de milioane de lire (iar puterea lirei era mult mai mare decât cea de acum). Cum India avea forţă de muncă berechet, 1,6 milioane de indieni au emigrat în alte zone ale imperiului în căutare de muncă, de aceea încă mai există minorităţi indiene în ţări africane care au făcut parte din Imperiul Britanic, precum Africa de Sud.

 

Cel de Al Doilea Război Mondial a însemnat şi sfârşitul Imperiului Britanic, chiar dacă, în mod paradoxal, Marea Britanie a fost singura mare democraţie care a luptat de la începutul războiului până la finalul lui, neacceptând să facă niciun compromis cu Hitler, spre gloria ei. Iar coloniile şi dominioanele şi-au arătat din plin loialitatea, chiar dacă a existat şi o mişcare indiană care a pactizat cu japonezii în Asia de Sud-Est şi încercase organizarea unei armate indiene care să lupte împotriva Armatei Indiei în Birmania. Până la urmă, Armata Indiei avea să-i înfrângă decisiv pe niponi în marea bătălie de la Imphal, din nordul Birmaniei, din mai-iunie 1944. Dacă cinci milioane de britanici au luat parte la război, alte cinci milioane de militari au provenit din cadrul imperiului. Ceea ce a pus capăt Imperiului Britanic a fost atât trezirea conştiinţei naţionale (mai ales în India), cât şi lipsa sprijinului SUA (totuşi, foste colonii engleze) pentru păstrarea statu-quo-ului teritorial. Un alt paradox: antiimperialismul formator al SUA era la 180 de grade faţă de declaraţiile lui Hitler, care îi acuza pe britanici că erau prea blânzi în administrarea imperiului lor (mai ales a subcontinentului indian). Cum spunea un oficial american: „America era o putere în devenire, în timp ce Marea Britanie o putere pe cale de dispariţie“. Din altă perspectivă, oricum Londra nu mai avea forţa financiară de a plăti atât datoriile de război (imensa sumă de 40 de miliarde de dolari datorată creditorilor externi), cât şi refacerea metropolei (mii de case trebuiau reconstruite). Asta nu înseamnă că elitei politice britance din acea perioadă nu i-a fost foarte greu să accepte disoluţia imperiului, son raison d’ être (imperiul oferind şi multe demnităţi care dispăreau odată cu el). Din nefericire, eliberările şi dobândirea independenţei a dus în multe cazuri la ample vărsări de sânge. Numai divizarea subcontinentului indian, în 1947, a făcut sute de mii de victime.

 

Rămăşiţele imperiului se pot observa prin Londra, mai funcţionează un Commonwealth decorativ şi englezii mai au câteva insuliţe împrăștiate prin toată lumea (pentru una dintre ele englezii ducând ultima lor campanie majoră şi spectaculoasă - criza Falkland din 1982). Realitatea este că noile state independente, foste colonii britanice, au avut şanse mai mari să nu o sfârşească în dictaturi funeste faţă de coloniile celorlalte imperii coloniale europene. Din 53 de ţări care au fost colonii britanice, 26 reuşiseră să rămână democratice în 1993, ceea ce este un fapt remarcabil (chiar dacă au existat şi excepţii, precum Zimbabwe sau Birmania), iar comparaţia cu coloniile franceze este cu atât mai frapantă (cu greu găseşti o democrație autentică şi care să fi rezistat mai mult de două decenii printre fostele colonii franceze). //

TAGS : imperiu britanic istoric Niall Ferguson sclavie Jamaica australia
Mai multe din General





Ultimile Opinii





Analiza 22





Comentarii
Total 0 comments.