ARACO: Primăria Capitalei acordă contracte „cu dedicație” firmelor proprii
2018-03-08 - Redactia
Actualitate Interna
0
Asociația patronatelor din construcții (ARACO) acuză Primăria Capitalei că încredințează contractele de construcții firmelor proprii, ceea ce reprezintă o practică anticoncurențială și că va sesiza Consiliul Concurenței și Comisia Europeană.

 

ARACO consideră că practica Primăriei în domeniul construcțiilor poate fi încadrat ca ajutor de stat „cu dedicație” și se poate ajunge și la declanșarea procedurii de infringement din partea Uniunii Europene.

 

„În mare măsură, alocările de lucrări și controlul fluxurilor financiare în sectorul de construcții a rămas ostatic al mediului politic, ceea ce este o mare problemă. Agresivitatea reprezentanților politici în materie de control al fluxurilor financiare se face simțită în continuare.

 

O tema care ne îngrijorează este legată de demersurile de etapizare a unor activități de construcții de către Primăria Municipiului București, de către CNAIR. Nu putem să fim de acord ca, pe fonduri publice, Primăria să încredințeze în mod direct lucrări către firmele pe care a încercat să le construiască pentru aceste servicii. Vom acționa in acest sens și la Consiliul Concurenței, și la Comisia Europeană", au anunțat patronatele.

 

ARACO spune că încredințarea directă, prin evitarea procedurilor de achiziții publice a contractelor discriminează firmele cu capital privat și reprezintă un abuz și poate fi asimilată cu un „ajutor de stat pe care o entitate politică o acorda unor companii, cu dedicație”.

 

„Noi vrem ca la aceste proceduri de licitație să poată participa atât firmele Primăriei, oricâte vor fi ele - zeci, sute, dar si firmele care s-au specializat in lucrări de construcții. Nu credem ca firmele cu capital privat pot fi discriminate de la competiția pe fondurile publice", a susținut, joi, într-o conferință de presa, președintele ARACO, Laurențiu Plosceanu.

 

Primăria Capitalei a înființat anul trecut 22 de companii, în scopul de scădea costurile serviciilor, ceea ce va face viața mai bună bucureștenilor.

 

Acestea urmează să presteze majoritatea serviciilor pentru care până acum Primăria avea contracte încheiate cu operatori privați, dar și o parte din activitățile prestate de regiile și instituțiile din subordinea municipalității.

 

În numai câteva luni de la înființare, companiile municipale ale Capitalei au încheiat cel puțin 373 de tranzacții pe SEAP, prin care și-au cumpărat dotări și servicii de peste 7 milioane de lei, potrivit unei investigații Ziare.com.

 

„Avand in vedere ca adminstratia locala va exercita un control direct asupra operatorilor serviciilor publice, in totala transparenta asupra activitatii acestor societati, observ ca, de la inceputul anului trecut, de cand s-a anuntat infiintarea acestora, au existat o serie de tentative de discreditare a acestui demers, din diverse motive politice sau determinate de faptul ca multe firme abonate la contractele cu statul isi pierd acum contractele incheiate in trecut pe bani grei.

 

Subliniez inca o data ca aceste societati comerciale, care alcatuiesc un Holding Municipal, reprezinta un demers conform legii si model implementat cu succes in alte capitale europene, fapt nementionat de niciunul din adversarii acestui demers al Municipalitatii", a declarat primarul Capitalei, Gabriela Firea, in 26 ianuarie 2018.

 

Potrivit ARACO, in cursul anului 2017, statul roman a investit 26,7 miliarde de lei in activitatea de constructii, cu 2,8 miliarde de lei sub nivelul din 2016, respectiv mai putin cu peste 25 de miliarde de lei, in 2015.

 

Totodata, datele statistice arată ca ponderea  în PIB a sectorului de constructii s-a diminuat la 4,6%, in condițiile in care patronatele din domeniu susțin că potențialul sectorului este de circa 8-9%.

TAGS : gabriela firea primarie bucuresti contracte araco
Mai multe din General





Ultimile Opinii





Analiza 22





Comentarii
Total 0 comments.